Secretul lui Federer. „Ceea ce am făcut eu anul trecut… a făcut și Rafa!”. Cum poate elvețianul să redevină lider ATP chiar în această săptămână

Secretul lui Federer.
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Elvețianul Roger Federer și-a explicat succesul de la Australian Open prin faptul că a avut un program mai lejer și îi sfătuiește pe sportivii mai tineri să își ia oricând o pauză mai lungă pentru a-și îmbunătăți jocul.

Federer, în vârstă de 36 de ani, a lipsit o perioadă semnificativă din circuit în 2016, după o accidentare la genunchi, iar la revenire a jucat în doar 12 turnee iar această tactică pare să fi dat roade. Federer, care tocmai ce a cucerit cel de-al 20-lea titlu de Grand Slam din carieră a explicat cum de se menține la un nivel înalt chiar și după 15 ani de activitate.

„Poți juca întotdeauna cât de mult vrei. Dar la fel de bine, îți poți alege un program ceva mai lejer. Sper doar ca oamenii să înțeleagă faptul că nu pot începe la 25, ceea ce fac eu la 36. Eu am jucat absolut toate meciurile din 1998 până la accidentarea din 2016. Filosofia mea este simplă: joc doar atunci când sunt pregătit să o fac”, a declarat Federer pentru The Guardian.

Și Rafael Nadal a avut probleme la finalul sezonului trecut și a ales să nu forțeze până în momentul în care a fost compet refăcut.

„Ceea ce am făcut eu anul trecut… a făcut și Rafa. Poate că este un program ceva mai ușor, cu meciuri mai puține dar uite că am devenit un jucător mai bun. Să spunem că iau o pauză de 6 luni. În aceste luni lucrez doar pentru a-mi îmbunătăți serviciul. Șase luni mai târziu simt că sunt diferit, iar oamenilor le e frică să încerce asta. Este una dintre dorințele mele: jucătorii să citească mai mult despre unele lucruri, nu doar să o facă doar pentru că sportivii de top o fac. Noi procedăm așa deoarece suntem bătrâni și corpul nostru a fost folosit pentru a juca sute de meciuri. este singurul motiv pentru care facem asta„, a mai spus Federer

Roger Federer îl va întâlni, miercuri, pe belgianul Ruben Bemelmans în runda de deschidere a ABN Amro World Tennis de la Rotterdam, în tentativa sa de a redeveni liderul mondial în clasamentul ATP. Elvețianul își poate atinge ținta dacă va câștiga trei meciuri și accede în semifinale. În prezent, Nadal e lider ATP. Spaniolul speră să revină în circuit la Acapulco, turneul care debutează pe 26 februarie.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Veste tristă despre Florin Piersic, la scurt timp după ce fusese externat
Veste tristă despre Florin Piersic, la scurt timp după ce fusese externat
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!
Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Spunem ADIO marelui ACTOR al ţării! S-a stins încă o stea. Românii l-au iubit enorm
Spunem ADIO marelui ACTOR al ţării! S-a stins încă o stea. Românii l-au iubit enorm
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile după liceu
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile…
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii au luat-o la fugă
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii…
×